Thursday, July 9, 2020

Thornburn's Terra Cotta


                   Un soi foarte rar și foarte vechi, datat și inclus in anul 1893 în catalogul companiei lui James Thorburn. Fructele au o culoare neobișnuită, maro-teracotă, de unde și numele acestui soi. Pulpa are culoarea maro cu nuanțe de portocaliu, roz, auriu și verde, cu aromă  echilibrată. Planta are dezvoltare medie, creșterea este nedeterminată. 
                     Anul trecut am privit fructul acesta minunat în portofoliul lui Francois și mi-am dorit să-l cultiv și să-l degust. Am mai cultivat tomate cu fructe maro-cafenii,  dar acesta are o nuanță deosebită pentru o roșie. La câteva săptămâni de la plantare, am găsit planta cu vârful ușor plecat, și frunzele puțin ofilite, am privit cu atenție și am văzut ca răsadul a fost scos din gropiță și pe lângă plantă erau câteva mușuroaie de cârtiță. Deci le place și lor soiul acesta!! L-am repoziționat, l-am udat și m-am bucurat că și-a revenit într-un timp scurt. Ciorchinii au cinci sau șapte fructe, rotunde, plate, care se coc devreme, după Matina și Stupice sunt următoarele sosite pe masă. 
                      Un soi cu o culoare specială, precoce, deosebit! 





 
    


 

Na, să moară mofturoșii:
Roșiile nu sunt... roșii!!!
Roșii verzi și roșii albe,
Indigo, vărgate, salbe, 
Mari cât capul, mici ca pruna,
Da' gustoaseeeee, numa-numa! 
De nu credeți, cumpărați, 
Cultivați și degustați! 

Mirela


 Magazin de semințe de roșii









2 comments:

  1. Buna soro.O mandrete de tomata cu fata de teracota sa-ti tina de cald la sfarsit de sezon.Daca si gustul este asemeni culorii presupun ca uumple castroanele de salata.Sa aveti un week-end fabulos!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Salut frate! Este frumoasă tare și foarte gustoasă. Mulțumesc mult, sănătate vă doresc!

      Delete