Monday, December 24, 2018

O urare cu multe roșii!

                         

                              Cu emoție și multă bucurie am trecut dealul și priveliștea mi-a încălzit privirea:  Giuluș - satul bunicii! Nu-mi venea să cred ochilor, parcă învelit în chihlimbar, satul este la fel.  La trei kilometri se construiește autostrada, e forfotă mare, cu zgomot mare se toarnă beton, iar aici după deal, totul este neschimbat! Mi-am imbrățișat verii, mătușile, nepoții, care mă așteptau demult, cu răbdare. Am inspirat aerul ca sa-mi ajungă pentru un an, până mă reîntorc, așa am promis.  Căsuța cu geamuri mici și scară înaltă a rezistat timpului, cuptorul de pâine e la locul lui, grădina are roșii și dovleci! 
                                       
                           Tot forfotă mare am găsit și la Câmpul Cetății - câmpul care în septembrie se umple de baloane. Este festivalul baloanelor cu aer cald și copiii le privesc încântați, își doresc să le atingă, iar noi abia așteptăm să ne urcăm în nacele. Zborul este lin, ca al păsărilor, un prilvilegiu dorit!

















*
                        Roșiile m-au încântat și anul acesta, mi-am dorit să cultiv multe soiuri, ca în fiecare an și să le descopăr gustul, așa că am scos semințele din sertare și le-am pus la treabă! Pentru cei care își doresc soiurie, le găsiți în magazinul Grădina Mirela .
Soiurile dwaf și cele mici de ghiveci, le-am cultivat afară, pe pervaz sau pe lângă gard, ferite de curenți. 





Soiul 42 Days, în luna mai se înroșește victorios!



Soiul Hahms gelbe topftomate, are o culoare luminoasă, ruptă din soare.



O simpatică îndesată și creață, Dwarf curly kaley




Cu frunză de morcov, Silvery Fir Tree, o roșie gustoasă și placută la privit.




Xanadu Green Goddess, o frumoasă multicoloră și gustoasă pe măsură.




Roșiile de la Schitul din Sărăcsău.


Margaret Curtain


Old Norway, o bătrânică cu greutate!




Inimi de Tismana, roșiile și castraveții lui Tanti Gena.


Reinhard Green Zebra



Grimpante de Mexic, cu gust bun, buun! Dulce și ușor afumat.


Kirhiv, picantă și foarte cărnoasă, nu am mai întâlnit o asemenea roșie.



Re Umberto Giallo, sau roșia regelui, King Humbert Jaune


Hawaiian pineapple, dulce și aromată precum fructul.


Ananas Noire, o culoare miraculoasă, și un gust pe măsură!





Tlacolula, mexicana plisată!


Vinson Watts - cu pulpă suculentă.





San Marzano - cărnoasă și gustoasă, nu va lipsi din grădina mea.




Capcanele pentru tripși de la Universitatea Babeş Bolyai

 Capcanele delta de la Universitatea Babeş Bolyai


În clopoțeii albaștrii albinele s-au legănat amețite de polen. Ca în hamac!






Tomatillos







Vinete Kurume și alte asiatice




Bame 







Arancio di Crispiano - roșia proaspătă pe masa de Crăciun ( Da serbo)


                   
                   Arancio di Crispiano - pentru masa de sărbători, într-o pâine gustoasă, cu cârnați proaspeți de pe sfoară, rozmarin, busuioc și roșii uscate. 



Crăciun Fericit și multă sănătate vă doresc!

Mirela

6 comments:

  1. Minunata aceasta scurta rememorare a unui caleidoscop a ceea ce-a insemnat un an de eforturi, munca, reusite si esecuri. Este un bun moment de analiza, de reflectie dar mai ales de recunostinta si multumire pentru tot.Va doresc un Craciun binecuvantat si un An nou minunat cu sanatate, impliniri si prosperitate asa cum vi-l doriti. La multi ani!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Vă doresc sănătate și să fiți fericiți alături de minunea care va sosi la voi! :)

      Delete
  2. Toate din gradina ta sunt grozave deoarece pui mult suflet,dar prea mult suflet ai pus in bunatatea gatita,arata grozav si cred ca gustul a fost demential.
    Iti doresc un nou an cu sanatate,bucurii si cat mai multe experiente in gradina/bucatarie.
    Sarbatori fericite!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bună Mihaela, m-am gândit eu că pâinea o să-ți placă cel mai mult! E perfectă pentru masa de Crăciun: plină cu surprize, miroase incredibil de bine, a rămas doar o felie:) Sărbători fericite, Un An Bun!

      Delete
  3. Un An Nou minunat cu multa sanatate, impliniri si super realizari ! La multi ani, Mirelun !

    ReplyDelete
    Replies
    1. La Mulți Ani! Multă sănătate și bucurii în anul ce vine!

      Delete