Monday, December 24, 2018

O urare cu multe roșii!

                         

                              Cu emoție și multă bucurie am trecut dealul și priveliștea mi-a încălzit privirea:  Giuluș - satul bunicii! Nu-mi venea să cred ochilor, parcă învelit în chihlimbar, satul este la fel.  La trei kilometri se construiește autostrada, e forfotă mare, cu zgomot mare se toarnă beton, iar aici după deal, totul este neschimbat! Mi-am imbrățișat verii, mătușile, nepoții, care mă așteptau demult, cu răbdare. Am inspirat aerul ca sa-mi ajungă pentru un an, până mă reîntorc, așa am promis.  Căsuța cu geamuri mici și scară înaltă a rezistat timpului, cuptorul de pâine e la locul lui, grădina are roșii și dovleci! 

Sunday, August 26, 2018

Pițigoiul și grădina



                
                  Prima pagină a primăverii s-a deschis cu un ciripit grațios și neobosit, cu priviri atente, negre și curioase. În fiecare dimineață mă bucuram că mă urmărește, cântă și este veselă.
                    În scurt timp am auzit un alt ciripit care venea din altă parte, dublat de un ecou. Nu am reușit să-mi dau seama de unde ieșeau aceste sunete, până în ziua în care am auzit în grădina din fața casei zarvă mare: pițigoiul mă privea cu spaimă, Brândușa și Romeo lătrau la unison și un pui mic, umed și zgribulit, tremura speriat la picioarele mele, fremătând din pene. Era puiul de pițigoi care ieșise din cuibul făcut în țeava de susținere a boltei de viță de vie și a clematisului.