Tuesday, September 12, 2017

Experiența multiflora

        Oare cum e să te trezești cu o comoară în grădină? 
       Grădina a mai trecut o vară, lăsând în urmă borcane cu dulcețuri, cu murături, bulion ori suc de roșii. Parcă mai frumoasă ca anii trecuți, parcă mai greu de întreținut, parcă mai pregătită pentru primăverile ce vor veni. 
       Florile au fost la fel de multe și de frumoase, pomii au fost roditori, foișorul umbrit de glicină, via bogată. Da, dar a mai fost ceva! Ceva foarte frumos!
        Roșiile au crescut și au rodit așa cum le e obiceiul, vrednice, grăbite, umplând masa cu mozaicul lor de culori și forme. Hmmm, repet, oare cum e să te trezești cu o comoară în grădină? Grădina întreagă e o comoară, cum e să găsești o comoară în mijlocul comorii? Că așa par roșiile multiflora, o colecție de mărgele, de perle, de bijuterii, de pietre prețioase! Am mai avut roșii cu rodul în ciorchini, dar anul acesta am fost încântată de multitudinea de soiuri, de forme, de mărimi, de gusturi.
        Haideți să vi le prezint!

        De cum i-am văzut primul ciorchine, acest soi mi-a fost foarte drag și nu l-am pierdut din ochi. Evantaiul de fructe și flori a rodit  peste două sute de fructe micuțe de culoarea chihlimbarului. Planta cu fuste largi a avut patru etaje de ciorchini.  Gustul fructelor este dulce-acrișor, aromat. Planta este în cultură și acum. 











           Soi originar din Rusia, cultivat de soacra  Tatianei Kouchnareva (cunoscută cultivatoare de roșii) la ferma sa din Ural. Fructele sunt de culoare roșie, mici, rotunde, moțate. Pe un ciorchine se dezvoltă treizeci de roșioare. Gustul  lor este foarte bun. Un soi foarte productiv, ale cărui fructe sunt foarte cărnoase și  rezistente la transport.






Mille fleurs
                    Primăvara devreme ciorchinele compact anunța multe flori și fructe. Evantaiul s-a dezvoltat viguros și a rodit multe fructe ovale, de culoare galben-lamâie,  cu un mic moț în vârf. Fructele sunt foarte dulci și aromate. 








Rose Qwartz Multiflora
                    Este o modificare a soiului Rose Quartz, care a apărut în grădina lui Carolyn Curry, din Massasuchetts. Fructele de tip cherry, de culoare roz, ușor marmorate cînd ajung la maturitate, sunt foarte zemoase și dulci. Ciorchinii au zeci de flori care rodesc până toamna târziu.












Michael Polan
          Fructele acestui soi sunt deosebite, în formă de pară sau ovale, de culoare galbenă cu dungi verzi. În interior pulpa are culoare verde-mentă, pulpă tare, cu un gust foarte bun, aromat. Soiul a fost creat de către Brad Gates la ferma sa din Napa, California.











                   Cu asemenea comoară în gradină, mi-e sufletul bogat.

 Mirela

-->

4 comments:

  1. Impresionant! Parcă am vizitat Ermitajul, Salonul de chihlimbar...
    Nu cunosc amănuntele, din memorie spun că minunăția aceea rusească este făcută de nemți, cu ambră de undeva din țările nordice! Păi așa este și postarea ta, un spectacol de culori, ieșit din semințe primite din toată lumea, crescute și îngrijite acolo, în "grădina Mirelei", expuse acum în galeria blogului!
    Deși "multiflorele" sunt și... multicolore, admirația mea a rămas la "broderia" aurie a soiului Gele Bes!
    Am crescut și eu Rose Quartz și soiul m-a încântat!
    Multi-aplauze!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulțumesc! Cu cinci fire cultivate în grădină ți-ai umplut masa de roșii multicolore până în toamnă.
      Roze Quartz are un interior roșu-portocaliu, foarte frumos, deși exteriorul este roz. Este unul dintre preferatele mele!

      Delete
  2. Dumnezeule mare!!! Dar tu ai niste chestii incredibile acolo! La ce bun sa mai cresti pe atatia araci, daca o singura planta iti da atatea rosii? De unde ai semintele? E incredibil... Nu am vazut decat in reclame asa ceva si ma gandeam mereu ca sunt plante pompate cu ingrasaminte la greu.
    Felicitari! Ai toata admiratia mea!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Daaaa! Așa zic și eu despre soiurile multiflora, au fost o adevărată încântare anul acesta. Pentru soiuri și semințe este un buton în dreapta sus, unde poți găsi soiuri și descrieri. O zi bună!

      Delete