Am întâlnit, zilele acestea, o familie deosebită. S-a mutat la casă cu mai mult de douăzeci de ani în urmă și de atunci cultivă același soi de roșii, inimă de bou, roșii pe care nu le comercializează ci le conservă pentru consumul propriu. Mai mult, nici nu a vrut să audă de alte soiuri, eu oferindu-le să aleagă orice își doresc din semințele mele.
Mi-au povestit că le stropesc cu zeamă bordeleză și că nu cultivă nici un alt soi de roșii, că păstrează aceste roșii de la părinți.
Respect această familie, imaginile par dintr-o poveste cu tomate, o poveste întâlnită pe valea Mureșului, județul Alba.
Mirelun
-->
Foarte frumos, da, impresionant să ții atât de mult la ceva ce este în familie, de la părinți, bunici etc.!
ReplyDeleteSoiul ăsta, inimă de bou, punea și tata, dar nu avem semințe de-atunci. De-abia acum, cu mintea de om mare, îmi dau seama ce important ar fi fost!
În fine, am și eu anul ăsta semințe și o să pun. E un soi care mă impresionează.
Buna dimineata soro. Frumos articol, faini oameni. Daca am avea mai multi gospodari care sa-si lucreze cu asemenea grija terenurile si am fi putin mai patrioti si traditionalisti, poate ca n-ar mai fi nevoie de importuri de produse alimentare din tari care n-au nici traditia, nici pamantul si nici priceperea taranului roman.
ReplyDeleteO luna Aprilie minunata va doresc. Ne auzim din Campulung.
De trei zile-ncoace
ReplyDeletePrivirea nu-mi tace...
Fantastic... Pare livadă, nu grădină cu roșii!