Sunday, May 5, 2013

Cascada Cailor si Maramuresul

Cascada este situata pe versantul nordic, al Muntilor Rodnei, in apropierea statiunii Borsa, din judetul Maramures.
Se afla la o altitudine de 1300 m, iar caderea de apa este de 90 metri. Apa rezultata din topirea zapezii si din ploi, se aduna intr-un circ glaciar, numit Podul Cailor, si de aici cade pe versantul abrupt al Rezervatiei Piatra Rea, formand aceasta cascada.
Legenda spune ca existau herghelii de cai in zona, care erau lasati liberi pe pasunile din zona, din primavara pana toamna. Insa, intr-o noapte, caii au fost atacati de urs, si incoltiti in spatiul stramt, au cazut in prapastie. Localnicii au redenumit muntele, izvorul, circul glaciar si caderea de apa.




Puteti urca catre cascada, cu telescaunul, din statiunea Borsa si apoi urmati un drum prin munte, de 20 minute.
Cascada este spectaculoasa primavara, cand debitul apei este mare. 










Biserica Sapanta-Peri, este amplasata pe malul romanesc al Tisei, in Parcul Dendrologic Livada, din vecinatatea localitatii Sapanta. O constructie impresionanata, cu o inaltime totala de 78 m, este cea mai inalta biserica construita din lemn, din lume. Turla bisericii este vizibila la o distanta de 5 km, peste Tisa.




Cimitirul Sapanta 

 

Muzeul Satului Maramuresului din Sighetul Marmatiei,  unde au fost aduse si conservate, gospodarii si anexe din zonele etnografice ale judetului. Muzeul a fost inaugurat in anul 1981.




Manastirea Barsana sau Manastirea Soborul Sfintilor 12 Apostoli, este situata in comuna Barsana, din Valea Izei. Un complex monahal, construit in totalitate din lemn, in traditia locala, sub indrumarea unui tanar arhitect.






Am vizitat atelierul lui Toader Barsan, renumit mester din satul Barsana, care de zeci de ani sculpteaza in lemn, porti, troite, icoane, linguri, pecetare. L-am gasit in ograda impreuna cu fiul sau, tot Toader pe nume, si ne-au oferit cu generozitate detalii despre arta prelucrarii lemnului.


Va puteti odihni la pastravarie, in satul Mara, comuna Desesti, daca veniti dinspre Baia Mare. Drumul e lung si intortocheat si aveti multe de vazut si zabovit.





Gazda noastra din satul Rona, Maria, ne-a asteptat in fiecare seara, cu rabdare, bunatati si povesti despre locurile minunate pe care le-am vizitat. Ne-a imbracat in straie maramuresene, transmise din generatie in generatie si ne-am simtit de-ai casei.
M-a incaltat cu opinci si mi-a facut poza, ca sa o pastreze pana ma intorc.
Am aflat povestea vinului din carafa si cum creste scarita in sticla de horinca. 
Dimineata urcam dealul si priveam catre raul Tisa si granita cu Ucraina. Nu sunt garduri intre livezi si pasuni si cand am intrebat, mi-au zambit si mi-au zis ca nu este nevoie. Le-am pregatit noi cina, intr-o seara si au fost tare emotionati, nu le-a venit sa creada ca sunt proprii lor oaspeti. Am promis ca vom reveni in frumosul tinut al Maramuresului.

O galerie a bisericilor din lemn, incluse in Patrimoniul Mondial UNESCO, gasiti pe site-ul I Love Maramures




7 comments:

  1. Foarte frumos acest album de fotografie. Mi-a plăcut extrem de mult cascada cât şi versanţii împăduriţi !

    Felicitări !

    ReplyDelete
    Replies
    1. Gazda ne-a indrumat pe potecile de padure si spre manastiri. Multumesc pentru aprecieri.

      Delete
  2. Dar chiar frumos e acolo. Si putin salbatic .Mi-ar placea nu atat ca sa vizitez, cat sa locuiesc acolo, manastirea Barsana , pastravaria , ratustele, toate sunt parca desprinse dintr-o poveste. Foarte frumos :).

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da:) si eu am plecat, cu dorinta sa ma reintorc cat de repede.

      Delete
  3. Hristos a inviat, Mirelun! Mi-ai trezit amintiri...foarte frumoasa prezentarea. Inainte de Sighetul Marmatiei am facut o oprire si la Ocna Sugatag. Multe flori, multa verdeata, oameni harnici si senini. Cu drag, Roxana.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Adevarat a Inviat! Nu poti uita meleagurile si oamenii, Sarbatori Fericite si multa sanatate Proverbitta !

      Delete
  4. hmmm...
    am zis io că în aceste pagini se ascunde un fotograf de excepţie? am zis!
    uite că am avut dreptate! fotografii demne de orice calendar!
    am apreciat fineţea detaliilor din grădină şi, mai ales, unghiurile alese pentru fotografiat! uite că totul e valabil şi la scară mare!
    felicitări!

    ReplyDelete