Friday, January 4, 2013

Copacul Feng Shui

      Cand am patruns prima data in curtea noastra m-a surprins vegetatia formata din tufisuri si arbusti, vita de vie si vita Mana Maicii Domnului, un dud si un copac cu trunchiul contorsionat pe care se incolacisera liane de hamei cu conuri mici de culoare verde. Era un amestec ciudat, fara cap si coada, care forma un intreg un fel de bolta tesuta. Am inceput sa ma uit mai atent si am vazut chiar si rugi de macesi prinsi in plasa aceasta. Se evidentiau insa clar,  niste conuri pufoase, rosu purpurii, cu forma unor flacari.




Eram foarte curioasa de unde vin conurile acestea si fara sa mai stam pe ganduri ne-am apucat de treaba. Am gasit un fel de maceta si niste foarfece si am inceput sa taiem hameiul si macesul, apoi am desprins si vita de Mana Maicii Domnului. A aparut un copac  frumos cu frunze penate si zimtate,cu trunchiul format din multe  tulpini contorsionate. Cand l-am eliberat s-a inaltat ferm spre cer, parca ne multumea .


Unele ramuri insa se sprijineau de casa iar altele erau foarte jos, deformate si opreau trecerea prin curte.

"Cum sa tai copacul Mirela ? mi-a spus Oana cu ochii sai intrebatori, miscandu-si capul dintr-o parte in alta.
"Pai tu nu vezi ca are un Feng Shui ?"
Nu vazusem, dar cei drept nu ma mai saturam sa-l privesc.
I-am sprijinit ramurile cu niste bare de metal si am plecat, pentru ca se facuse tarziu si baietii terminasera treaba.



Am cautat si am aflat ca se numeste Otetar sau nume botanic Rhus Typhina 'Tigereye Bailtiger'. Ne-am adapostit sub el si asa ne-am cunoscut mai bine, aici am servit masa si l-am prezentat tuturor prietenilor.

Frunzele sale au dat un adevarat spectacol pana tarziu in iarna colorandu-se in nuante de galben si rosu.


In luna Februarie cand am reusit sa trecem prin zapada de aproape 1 metru l-am regasit, se vedea de la poarta ca o emblema a gradinii .


Mirelun

5 comments:

  1. Si Japonezul (asa l-am botezat in vremea cand nu stiam cine este)meu are o poveste draguta. Practic mi-a fost impus, la propriu, de catre un vecin morocanicios (dupa ce ca nu iubeste si chinuie animalele, le mai si omoara, fiind vanator!!!!!)pe care, o data, de dragul conversatiei (cine m-o fi pus????)l-am intrebat ce este acest copac? M-am trezit cu el, intr-o buna dimineata, la trezie, ca sapa langa fantana...!?!?...si, triumfator, imi declara: "io-te doamna, ti-am adus si dumitale un pom d'ala!"
    Mi-a fost mila sa arunc asa frumusete, despre care stiam doar ca nu creste inalt si ca este foarte decorativ. Apoi am aflat ca "facliile" sale sunt un leac bun pentru ceva hibe. Nu aprofundez, o voi face, probabil, cat de curand, pe hobby gradi. A crescut o frumusete de copac, la umbra caruia, stam la o cafea si o barfa cu cine are chef de asa ceva, intr-o zi de vara fara habar de griji.
    cu drag

    ReplyDelete
  2. "Facliile " seamana cu ciorchinii de seminte ai magnoliilor ... Si impletitura crengilor e tare frumoasa. Daca mai are si proprietati terapeutice, e grozav !

    ReplyDelete
    Replies
    1. Buna Dani! Am gasit aici detalii depre condimentul care se obtine din fructele uscate http://condimenteweb.ro/condimente/sumac-c175. Se inmulteste foarte usor , am vazut multi puisori, care rezulta din fructele cazute pe pamant, pe care vecinul ii inlatura de langa casa lui, ii este teama ca radacinile copaceilor nou formati pot strica fundatia casei sale. Mi-as dori sa-l pot muta langa foisor. Ar avea mai mult spatiu deschis pentru a se dezvolta.

      Delete
  3. o lume pe răsturnată! adică cu capul în jos! hai să zic... altă lume! deşi nu e! e aceeaşi dar altfel!
    mai bine scriu direct din amintiri decât să încerc eu botanisme darwinistice fengşuiste precum ramurile oţetarului!
    oţetar?
    l-am recunoscut de la prima ocheadă, după frunze şi culoarea ciorchinilor atârnaţi... invers, ca liliecii beţi!
    japonez? nici vorbă!
    ştii tu, gazdă a blogului şi voi, cititori, ce este hula? he, v-am prins, credeţi că ştiam eu acum jdă ani de yahturi, hawaii, plajă şi alte boierisme? citisem, ce-i drept, pe musiu jules verne dar eram doctor în hula mea, a noastră, a copiilor de pe deal! aşa se numea cartierul, pe deal!
    ei bine, hula era o râpă, apa tumultoasă a ploilor rupsese malul şi lăsase un perete drept şi înalt de lut galben în mijlocul unui teren pustiu în mijlocul satului, teren pe care era drumul cel mai scurt spre şcoală, pe poteci chinuite printre scaieţi, oţetari, corcoduşi, bozu, alior, coacăze, lipan, mătrăgună, mărăcini, colţii babei şi toate neamurile de gâze!
    da, doar acolo am văyut coacăze şi aici, pe acest blog sau la phlox, cam tot aia e!
    oţetarul era din belşug, creştea drept ca palmierul, cu aceeaşi atitudine maiestuoasă şi... nepotrivită în decorul sălbatic dar era! din el făceam săgeţi, ramurile erau drepte şi se rupeau uşor, lemnul alb cu un mijloc brun-roşcat nu era bun şi de arc, pleznea repede!
    era frumos de privit dar avea un miros aparte, înecăcios, neplăcut!
    interesant ce întortocheat este acesta de aici, se vede cât a luptat pentru supravieţuire!

    mai am două lucruri de scris, repede până nu le uit! :)
    iarna şi noaptea hula era păzită de balauri (asta credeam în copilărie) sau de duhuri ( asta credeam chiar şi în primii ani de liceu), devenea teritoriu interzis!!!
    am văzut într-un sat de vacamţă englezesc din Parcheş, Tulcea, copaci care alungă ţânţarii! cum de nu ai? sau trebuie să am răbdare să citesc tot blogul?
    bună dimineaţa!

    ReplyDelete