Monday, November 24, 2014

Soiurile toamnei


    Toamna înseamnă must, gutui, compoturi, crizanteme, nunți, frunze ruginite, păsări călătoare, nostalgii, ploi, frig.
    În grădină înseamnă curățat terenul, strânsul furtunelor și depozitarea în magazie, tăieri la pomi și trandafiri, plantat ceapă, usturoi, răsaduri de salată și alte trufandale, verificat inventarul, încercat mustul dacă s-a asprit, verificarea murăturilor...
    Am spus murături? Murăturile sunt puse după rețeta bunicilor și am deschis deja butoiul.
   Toamna asta, totuși, e ceva special, am în farfurie roșii din aceeași "generație", unele murate, altele coapte.



 Murătura mură în gură

  Mi-a plăcut, de-a lungul timpului, să plantez soiuri noi, să le observ creșterea și dezvoltarea, să le gust și să vi le prezint. Ultimii ani i-am petrecut în grădină, alături de plante și de voi. Am învățat multe lucruri noi din comentariile voastre, din întrebări, am descoperit noutăți, am făcut schimb de semințe, am cunoscut grădinari, persoaane deosebite, care se bucură de reușitele altora, care se ajută între ei, care au înnăscut spiritul de omenie, de dăruire. Mi-a plăcut să primesc vizita unor prieteni deosebiți aici, în grădină, și mi-a plăcut să împărtășesc cu voi cea ce am învățat.  Sper ca anul viitor să fim mai bogați sufletește și să avem un sezon bun.

























Fasolea Scarlet Emperor

Fasolea Painted Lady

Ruta


Melissa



 Bujorul arbustiv își pregătește mugurii.

  


Claudia



Urmează o binemeritată pauză de iarnă, să ne revedem sănătoși anul viitor!




Mirela

9 comments:

  1. Mirelun gradina ta e o adevarata gradina botanica, dupa fiecare articol de-al tau aflu despre cate o planta pe care apoi o caut, citesc despre ea, si imi doresc sa o cultiv la randul meu :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bună dimineața Oana!
      Așa îmi place și mie să caut soiuri noi și să încerc să le cultiv. Mă bucur când întâlnesc grădinari cu care pot schimba detalii despre cultivarea noilor soiuri. Poate o să ne întâlnim și să discutăm despre grădinile noastre. O zi bună!

      Delete
  2. Ca de fiecare data, UN RASFAT!
    Da, ia-n zi-mi matale, de unde aparu caprioara astalalta??!!
    Si, da, bravas! Bine ca in sfarsit iti protejezi pozele!
    Luna mea plina de bunatati!

    ReplyDelete
  3. Buna seara soro, la tine-i vara ca prea sunt toate verzi si frumoase chiar daca ai scos la inaintare muraturile. Vad ca aveti si ajutoare noi in gradina, este inlocuitoarea Brandusei sau partenera de iarna? Cat despre noul sezon vad ca deja ai inceput sa aduni soiuri noi. Sa fie intr-un ceas bun si sa aveti o iarna linistita.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cățelușa aș vrea să fie companiona Brândușei dar deocamdată sunt neînțelegeri între ele. :)
      Am mutat verdele în seră, experimentez soiurile rezistente la frig.
      O seară bună vă urez!

      Delete
  4. Te invit la gală!
    http://mirabileseminte.wordpress.com/2014/12/04/gala-2014/

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mă onorează invitația ta, răspund cu întârziere mare, pentru care îmi cer scuze.
      Soiuri dulci, deosebite, sunt Old German și Sungold hibrid. Crescut afară în plin soare, Sungold are un gust deosebit pentru o tomată, rodește până toamna târziu, ajungând la patru metri înăltime. Tot crescut afară, Dixie Golden Giant este o tomată cu gust fructat, rezistentă la boli, productivă. Vintage wine mi-a plăcut pentru aspect si productivitate, a deschis și a închis sezonul. Alte soiuri Cherokee, Robeson, Black Tula și Dulcea de Făgăraș.
      Un An bun si spor în toate!

      Delete
  5. Sarbatori fericite. Noul An sa va aduca in dar sanatate, vise implinite, bucurii , liniste si armonie sufleteasca, o gradina minunata si plina de roade bogate. LA MULTI ANI!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Vă mulțumim pentru gândurile bune! Vă dorim multă sănătate și La Multi Ani!

      Delete