Prima pagină a primăverii s-a deschis cu un ciripit grațios și neobosit, cu priviri atente, negre și curioase. În fiecare dimineață mă bucuram că mă urmărește, cântă și este veselă.
În scurt timp am auzit un alt ciripit care venea din altă parte, dublat de un ecou. Nu am reușit să-mi dau seama de unde ieșeau aceste sunete, până în ziua în care am auzit în grădina din fața casei zarvă mare: pițigoiul mă privea cu spaimă, Brândușa și Romeo lătrau la unison și un pui mic, umed și zgribulit, tremura speriat la picioarele mele, fremătând din pene. Era puiul de pițigoi care ieșise din cuibul făcut în țeava de susținere a boltei de viță de vie și a clematisului.
În scurt timp am auzit un alt ciripit care venea din altă parte, dublat de un ecou. Nu am reușit să-mi dau seama de unde ieșeau aceste sunete, până în ziua în care am auzit în grădina din fața casei zarvă mare: pițigoiul mă privea cu spaimă, Brândușa și Romeo lătrau la unison și un pui mic, umed și zgribulit, tremura speriat la picioarele mele, fremătând din pene. Era puiul de pițigoi care ieșise din cuibul făcut în țeava de susținere a boltei de viță de vie și a clematisului.
Brândușa s-a repezit la el, dar eu i-am strigat să stea, dându-i timp puiului să se adăpostească. A urmat o scenă cu volte scurte și atacuri deasupra capului Brândușei, care s-a ascuns vinovată și rușinată, urmărită de supărarea păsării.
Pițigoiul a rămas toată noaptea lânga pui încurajându-l. Am înțeles abia atunci că sunetele cu ecou pe care le auzeam în fiecare an erau de fapt puiuții păsărilor adăpostiți în țevile de metal.
Când grădina s-a umplut de trifoi și de flori și de culori, Romeo cel mic și grijuliu m-a anunțat cu un lătrat scurt și insistent că avem un oaspete. Am lăsat din mână răsadurile și am pornit curioasă să văd cine a sosit. Era ea, frumoasa Zenobia! Cu pași mici dar siguri, ne-a găsit și anul acesta. Am pupat-o cu dor și am lăsat-o să se bucure de verdeață, în timp ce Romeo mergea înaintea ei și ...o anunța că aceea este cărarea lui.
Grădina din fața casei s-a umplut de flori, fluturi și de albine și recunosc că îmi este tare dragă pentru că este frumoasă, dezordonată, imprevizibilă și răbdătoare.
Petalele și fructele m-au pus la treabă, am răsfoit rețetele și am gustat minunile pe care grădina mi le-a pus pe masă. Bune TOATE!
Răsad de bumbac
Cherokee Dwarf Red Striped- cu foliaj chartreuse
Mangold alb
Silvery Fir Tree
Muștarul roșu gigant la început de primăvară.
Brândușa din Aventuri prin Curte fericită printre ardei iuți, roșii de ghveci și căței!
Boabe de glicină
Silvery Fir Tree
Buna soro. Minunat totul,un spectacol de forme si culori ce incanta privirea si linisteste sufleetul, cu adevarat Raiul dupa care tanjeste fiecare gradinar fie el incepator, pasionat, de Duminica, ori dedicat, profesionist.Sa aveti o toamna linistita cu recolte bogate!
ReplyDeleteBună! Mulțumesc mult pentru apreciere, sper să ne revedem și în acest an :)
DeleteIar este explozie de culori la tine in gradinuta...ce de flori!!! Dar ultima floare ce este?
ReplyDeleteBună Roxana! Multe flori în grădină și multe fructe m-au bucurat anul acesta. Ultima floare este de fapt castravetele Momordica, deschis, plin de semințe învelite în gelul roșu aprins. O plantă deosebită, am să revin cu poze în postarea următoare. Va îmbrățișez pe toți!
Delete