Merg la grădină. Îmi ies în cale florile. Ele sunt primele care colorează grădina, primăvara, și ultimele care adună lumina soarelui. Acest trandafir l-am plantat în luna martie și aceasta este prima floare pe care mi-o oferă. În petalele acestui trandafir parcă se oglindesc toate zilele însorite de vară.
Este trandafirul Double Delight. Parcă e o balerină, o floare grațioasă și delicată, în culori discrete și elegante. Parfumul său este uimitor.
Albrighton Rambler.
Golden Shower, un șirag de mărgăritare strălucind pe hainele de miere ale acestui prinț.
Falstaff. Ca o emblemă, ca o stemă princiară, domină grădina. Un parfum delicat dar persistent îl înconjoară. În plină lumină sau încărcat de broboanele reci ale dimineții, el este același buchet catifelat de petale fine.
Trandafirul Twix, un amalgam de petale și culori, reflectând lumina ca niște cioburi de oglindă. Îl văd de departe și zâmbesc, știind că îi place să se laude cu ținuta sa rococo. Și el zâmbește și se bucură de regăsire.
Nina Weibull. Un cadou deosebit pe care l-am primit acum doi ani.
Condurașii Doamnei
Mi-ar fi plăcut să fie un mac, parcă a adus cu el luna mai în gradina mea, acest conduraș de catifea sângerie.
Aici avem un grup de marchizi și de conți, așteptând alaiul reginei.
Aceștia sunt curteni venețieni.
Eee, păi el este Dogele, clar! :)
Șofrănel, un chibrit scăpărat printre frunze ori un model pentru un salon hair-stylist.
Pufuleții Ageratum, delicați, discreți, gingași, tăcuți, parcă sunt în coșulețul cu gheme de lână, așteptând furca bunicii. Toată vara au înflorit umplând grădina de lumină și culoare.
Liliac Budleja - un buchet într-o floare, o floare ca un buchet. O vară în miniatură.
Salvia farinaceea - un albastru marin, o floare de pe stâncile Siciliei, adunând și oglindind în petale valurile mărilor sudice.
Salvia roșie (Salvia coccinea), un model pentru o mânecă de ie.
Agastache Foeniculum, îmbrăcat discret dar iubit de albine.
Agastache Rugosa
Miniaturi delicate în care mi-am odihnit privirea.
Cleome spinosa. Culori, linii și aranjament extrem-orientale. O stampă florală.
Zinia, menestreli cu mâneci bufante, odihnindu-se înainte de concert.
Topinamburul sau galaxia micilor sori ce s-au ascuns printre frunze toată vara.
Un paianjen țese o haină pentru florile tomatillosului.
Dipladenia este o stea de mare uitată în bagaje, care a imbrățișat peretele foișorului. A auzit foșnetul porumbului din grădina vecină și crede că e zgomot de valuri.
"Jack și vrejul de fasole"
Parcă vara a ramas pe loc, în brațele acestui spectaculos Dolicos. Culorile plăcute mângâie privirea, lujeri delicați, flori cât flacăra unui foc de tabără și păstăi rubinii. Dolicosul este uimitor de insistent. S-a urcat pe fosta antenă de televizor, a ajuns până la sârme și tot caută să se înalțe, să ia toată lumina. Un adevărat concert vegetal.
Florile dorm liniștite în grădina mea, paznicul zâmbitor le e mereu aproape. Acum se odihnește pe un covor persan cu motive... trifoice. :)
Plimbarea printre flori mi-a facut sete. Serviți un must? Strugurii foarte dulci s-au transformat într-un lichid care se lipește de buze. Miroase a must, miroase a toamnă.
Mirelun
-->
Ce paradă, ce paradă... O floare mai frumoasă ca alta! Trandafirii sunt inegalabili, ca întotdeauna, cel sângeriu îmi captează privirea, parcă mă absoarbe! Minunați "curtenii", îmi place șofrănelul, "vara în miniatură" e o splendoare dar privesc dolicosul și nu mă mai satur...
ReplyDeletePozele din final mă fac să ies afară, să văd frunzele îngălbenite ale arinilor de pe lângă râu!
O duminică frumoasă îți doresc!
E gata mustul? Zmeura de la tine mai rodește?
DeleteCe frumos! Ce pofta mi-ai facut de must :) ma ling pe buze.
ReplyDeleteMustul de anul acesta este foarte dulce și chiar se lipește de buze. Ieri l-am pus în damigene.
DeleteÎncerc azi o dulceață de gutui și trandafiri. Salutări Cris !
Oh, mi-a sarit inima de bucurie cand am vazut salviile. Si Agastachele! Salvia f. indigo-blue si salvia c. rosie ( red Jewel) nici nu-mi pot imagina gradina mea fara ele. Ai vazut cum salvia rosie lasa seminte si pana la sfarsitul verii mai creste un rand de plante din semintele aceluiasi an? Parca tura a doua e si mai frumoasa. Iar culoarea blue-electric sau indigo-blue e pur si simplu magica. Agastache creste atat de frumos, asta e primul lor an in gradina ta? Agastache se inmulteste usor, s-ar putea sa gasesti o multime de pui la primavara. Plantele astea atrag o multime de fluturi, albine si bondari.
ReplyDeleteCa de obicei, nu ma satur sa admir florile tale, si catelul pe covorul de trifoi, si gustul mustului dulce. Toate cele bune!
Dana mă bucură mult comentariul tău și sunt încântată când întâlnesc alte persoane cu care rezonez.
DeleteGrădina ta este o sursă de inspirație pentru mine :).
Agastachele este o splendoare, mirosul său mă însoțește de la poartă până în spatele grădinii. Am avut cam 25 de răsaduri care acum si-au scuturat semințele pe sol. Florile lui au fost vizitate continuu de bondari, albine și fluturi, așa cum spui. Salviile sunt niște minuni. În plicul de salvie f. erau și semințe de salvie albă dar nu am avut norocul să o văd. Încerc bineînțeles la anul. Albastrul salviei m-a uluit. În primăvara, Antuza mi-a trimis un lighean :) cu plăntuțe printre care era și salvia roșie. Culoarea ei atrage privirea încă de la stradă. S-a transformat într-o tufă mare, splendidă.
O zi bună îți doresc și multe bucurii! Te îmbrățișez!
Minunate!O gradina de vis!Cuvintele sunt sarace in fata acestor minunatii ,va invit pe grupul trandafiri fb .
ReplyDeleteVă mulțumesc!
Delete