Musca poftitoare de ceapa

Autor Phlox

A venit primăvara! Ce vreme minunată! Soare, cald, aer îmbălsămat de florile de vișin, păpădiile joacă tontoroiul pe unde apucă fălindu-se cu pălăriile galbene! 

Nu vă lăsați pradă visării! Fiți vigilenți! Este taman vremea EI !

Cum a cui? A Deliei. Frumos nume, n-am ce zice, dar nu va lăsați înșelați de aparente! E o Babă, o Babă Cloanță! Numele ei adevărat este Delia antiqua, sau mai pe limba noastră, musca de ceapă.

Înainte de toate ar fi bine să demascam această devoratoare de parpangele.

Chiar dacă se asemuiește destul de mult cu enervanta muscă obișnuită, pe madam Delia antiqua o trădează veșmintele de culoare gri-cenușiu cu pete si dungi negricioase, este o idee mai pitică, aproximativ 6 mm, dar stă cocoțată pe niște picioroange lungi. Progeniturile ei, larvele, sunt de culoare alb-gălbuie și au o lungime de aproape 10 mm.

Ce ar mai trebui să știm?
De pildă, faptul că ea se apucă a vătăma și plantele tinere, dar și pe cele mature. Cepele tinere năpădite de acest stricăcios se ofilesc și mor. Cepele mature încep a se moleși, sfârșind prin a se putregăi.

Apoi, e bine de știut că atacă cu două, ba chiar trei generații de războinici. Dar nu muștele ne înfricoșează, ci odraslele tinere, larvele - ferocele.

Prima generație, a mai timpurie, apare la finalul lunii aprilie (taman când se apucă vișinii și păpădiile a înflori), iar a mai leneșă ceva mai târziu, spre iunie. Ce face? Iernează în sol, ca o gogoașă (stadiu de pupă), la o adâncime de 10 – 20 cm. Când vine vremea potrivită iese și atacă frunzele de ceapă, apoi, trece la bulbi.

Celelalte doua spițe nu se încurcă cu verdețuri, trec direct la sursa de dulceață picantă – la bulb.

Gângania ia cu asalt bulbii, in interiorul cărora se vor dezvolta larvele. Acestea din urmă sapă galerii adânci, vătămând miezul (țesutul). In acest fel, ciuperci si bacterii în căutare de locaș, se instalează confortabil și trec la treabă. Distrug bulbii de ceapă, care se îmbolnăvesc, se veștejesc și, într-un sfârșit trist și lăcrimos, se prăpădesc.

Așadar, recapitulăm: Madam Musca se apucă de zămislit progenituri pe solul din jurul cepei, după câteva zile, apar urmașii, care, repejor, se orientează spre partea zemoasa si mustoasa a cepei sau a prazului; următoarea stirpe se afundă spre adâncuri și se instalează direct în moalele capului.

Numai că nici noi nu vom stăm cu mâinile în sân să plângem in pumni. Raționamentul simplu îmi șoptește că precauțiunile preventive sunt de preferat, firește, tratamentelor in stadiile de atac. Vom asalta cu profilaxia de pe toate flancurile.

Caut, găsesc, aplic.

Pasul 1. Arpagicul, înainte de a fi plantat, se va ține in apă fierbinte (50-550C ) cam 5-6 pana la 10 minute, după care se usucă și se pune în brazda.

Pasul 2. Cu ceva vreme înainte ca Musca să înceapă a-și face de cap pe tarlaua noastră, vom pudra cu cenușă toate brazdele ocupate de arpagic, praz, semințe de ceapă, considerând un pahar generos de pulbere pentru fiecare metru pătrat. Cenușă vom avea suficientă, dacă am avut grijă s-o strângem toată iarna și s-o adăpostim în recipiente bine închise, care să nu lase umezeala să strice bunătate de scrum. Este bine de reținut: cenușa umedă nu-i bună de nimic.

Daca nu avem de unde face rost de cenușă, nu-i supărare. Putem folosi, cu același succes, tocătură de tutun. O presărăm de-a lungul și de-a latul brazdelor. O lingură ne ajunge pentru un careu d-un metru. Pudrarea cu cenușă sau praf de tutun se face prima dată cam pe la 10-15 ale lunii aprilie, după care repetăm la 10-12 zile, preț de 1 lună

În același scop, ne putem folosi de macerat de mahoarcă. Punem de-o poțiune după următoarea rețetă din spițeria naturii: 10 litri de apă fierbinte, 200 g. mahoarcă (poate fi tutun tocat, tutun din țigările cele mai ieftine sau tutun de pipă) si o lingură cu moț cu săpun de casă, ras (nu-i bai dacă o fi detergent de vase, din cel biodegradabil). Le îmbinăm pe toate, amestecăm bine, acoperim și lăsăm la dospit vreo 2 zile. Apoi strecurăm, peste ce rămâne mai punem vreo 5 litri de apă fierbinte și mai lăsam 1-2 zile, pentru porția a doua, mai slăbuță, dar la fel de utilă. Plantele se vor stropi cu acest amestec, diluat: un litru de soluție la 2 litri de apă. Cu soluția obținută la ” mâna a doua” putem stropi fără a mai dilua. Resturile vor fi împrăștiate pe brazde.

Nici pe o presărătură de boia iute madam Delia antiqua nu va risca să-și depună progeniturile. Pentru 1m² este suficient un căuș de linguriță. Mireasma de ardei usturat o va deranja, și mintenaș își va lua tălpășița mâncând văzduhul.

După presărare ar fi bine dacă am afâna un pic, cam la 2-3 cm adâncime.

Pașii 3 si 4. Când răsadurile au ajuns la o înălțime de 5 cm, le vom face o tratariseală cu sare. Adică udăm brazdele cu soluție salina (200 g. la 10 l de apa la temperatura camerei). Lăsăm vreo 3-4 ore, după care udăm cu apă curată, călîe. Operațiunea o vom repeta la 10 zile, cu mărirea concentrației la 350- 400 g. sare la 10 l apă. Nu vom uita, ca după 3-4 ore să udăm, din plin, cu apă curată.

La sfârșit de lună iunie, ii mai facem o mica surpriză, presărând niscaiva sare + bicarbonat de sodiu. Plantăm printre cepe/prazuri - crăițe, galbenele, busuioace.

Desigur, cel mai simplu și avantajos, un fel de doi într-unul, este plantarea in combinații benefice: împreună cu morcovul, cu pătrunjelul, cu țelină, tomate și nu in ultimul rând, cu plante aromatice. Parfumul acestora va aiuri musca și ea va renunța să-și mai lase urmași pe lângă o plantă pe care nu o place.

Concluzia care trebuie trasă este simplă: un pământ îngrijit, o grădină dichisită, o rotație și o tehnologie a culturilor bine puse la punct, la care adăugăm măsurile preventive, ne vor feri de multe neajunsuri și supărări, printre care se numără și această goangă hrăpăreață.