Pages

Friday, January 4, 2013

Vinetele si acidul boric


Am plantat rasadurile de vinete in loc insorit si langa fiecare cate un Condur al Doamnei, ca sa le fie companion. Au crescut frumos si au inflorit, iar eu ma uitam in fiecare zi ca sa surprind momentul transformarii rochitei  liliachii in biluta mica, lucioasa si neagra.








Era o perioada ploioasa cu temperaturi  scazute, perioada care a durat cam doua saptamani .
Asteptarea mea a fost in zadar, florile au disparut si nu au fructificat.
Am dat fuga la usa pentru "urgente" si am recitit materialele lui Phlox de pe Hobby Gradina :



"Avortarea florilor. Din varii motive (diferenţe de temperatură, insuficientă umiditate sau, dimpotrivă, în exces, lipsa sau surplusul unuia sau altuia dintre elementele benefice) florile se apucă să cadă de la locul unde ar trebui să se ocupe de rodit. Astfel, prin metoda ce vi-o voi spune, vom ajuta planta să nu facă acest pas nefast. În ajutor ne vine soluţia de 1% de acid boric (10 gr la 10 litri apă călduţă). Stropim cât de des posibil, o dată la două-trei zile pe flori dar şi pe frunze, seara, înainte de culcare."


Am gasit la farmacie acid boric, am pus acidul boric in 10 litri de apa calduta, am amestecat si am stropit nazuroasele, iar vinetele nu s-au mai lasat asteptate.





Am aplicat metoda cu incredere pana in toamna si a functionat, puteti sa incercati si voi. Am avut 3 soiuri de vinete si nu s-a mai sclifosit nici una.




Mirelun



5 comments:

  1. O sa intreb de acid boric de pe acum :) Desi n-am avut probleme la vinete, e bine de stiut, ca in fiecare an e altfel.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Poti sa folosesti solutia de acid boric la toate florile plantelor care nu fructifica din cauza diferentelor mari de tempertaura la rosii , ardei , etc :)

      Delete
    2. Eu folosesc si la pomii si arbustii fructiferi, si la rosii, si la plantele decorative. Borul este responsabil cu fructificarea, mentinerea fortei de a nu avorta fructe/flori, explicand grosso-modo. Il strecor si la felul unu sau doi la masa plantelor. Sau ca desert, de ce nu :) :) :)
      cu drag

      Delete
  2. ce soi sunt ultimele vinete. am avut si eu si mi-au placut foarte mult, dar luasem rasad si nu stia ce soi sunt. Multumesc!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bună Roxana,
      vinetele sunt soiul Black Beauty, mi-au placut si mie, sunt cărnoase.
      îți doresc un an bun!
      Mirela

      Delete